«

»

Print this Post

PASUNILE DE AUR

Păşunile De Aur este o bandă desenată specifică curentului de reîmprospătare patriotică utilitariană, o direcţie de gândire artistică la care mă gândesc de multe ori cu drag – pentru că arta bună nu ne lasă să uităm de unde am venit şi încotro suntem datori să ne îndreptăm. Moartea e frumoasă când poartă un văl ţesut cu artă.

Freshul de nutrienţi sentimentali daco-getici nu mai e la fel de refreshing ca acum 20 de ani dar se menţine în topul preferinţelor prin câteva nişe ale măreţului cavou propagandistic-lacrimogen care este cultura tradiţională a românului hetero. Românii au talent şi nu e nici o problemă să ne mândrim cu asta mâncând ciocolată muiată în Santal de portocale roşii seara în sufragerie – dar ce talent aveau dacii! Ce talent puteau aceşti imenşi antici să aibă, asta e faza! Aveau talent, aveau tot ce le trebe – nemurire, ne-bulire, mega-image la Sfinxu’ şi Babele ş.a.m.d. – şi pot să vă promit cu toată încrederea că nu vom uita asta niciodată, pentru că există un izvor nesecat de resurse pentru benzi desenate pe această temă.

M-am gândit că ar fi de datoria mea să vă explic ce sunt păşunile astea de aur, dar nu am aflat răspunsul în carte. Pentru că răspunsul se găseşte de fapt în inimile noastre, ale tuturor cititorilor care au dorinţa de a înţelege tradiţia, obârşia, esenţa noastră ca popor. Această lucrare de propagandă geto-dacă cu influenţe pop ridicate la puterea rococo a fost editată cu sprijinul Fundaţiei “Arbitrii Eleganţei şi Fiii” – aşa că puteţi fi siguri: vă aflaţi în faţa unei lucrări de o neobişnuită putere, de un rafinament pătrunzător. Păşunile de aur sunt un tărâm mitic, o halucinaţie la scară geologică, o stare de spirit la care au acces doar cei aleşi – poporul dacic, cel programat genetic să înţeleagă şi să se bucure de acest concept exclusivist.

Povestea este încadrată de un cuplu de daci liberi zoomorfi, ursul brun Getix şi lupul cenuşiu Thrax, care ne însoţesc de-a lungul întregii aventuri a mişcării de eliberare păşunistică. Cei doi masculi aparent hetero reprezintă condiţia animalului de rând, prins în vâltoarea frământărilor istorice de o colosală amplitudine şi zdrobitoare joasă frecvenţă. Ca să nu ne încurcăm în nuanţe sau complexităţi perplexante ale fenomenului istoric, romanii sunt îmbrăcaţi în roşu şi de cele mai multe ori au coarne iar Dacia Liberă este verde crud, verde crom, verde de brad şi are cer albastru pe care tot timpul apune soarele cu o privelişte gata să îţi ia respiraţia. Dacă ai scăpat de hipoxie şi nu vezi stele verzi în faţa ochilor, afli de la început de planul malefic al romanilor, care sunt conduşi de o juntă militară a taurilor super-nervoşi, băieţi de băieţi şi fraţi de fapt peste care tronează înspăimântătorul împărat Taurian. Acest împărat seamănă mai degrabă cu un baron local care a fost mafiot valutist în tinereţe dar merge în continuare la sală şi e mai umflat decât un star porno cu catargul ridicat. Motivul principal pentru care îşi doreşte să radă Dacia de pe faţa pământului este aurul pe care vrea să îl extragă din paşnica regiune a urşilor, lupilor, cerbilor etc. Este posibil ca asta să însemne că Dacia este un pământ atât de magic încât aurul creşte ca iarba, direct din pământ(ceea ce înseamnă că banda este mult mai fantasy decât vrea să pară la început), sau că Taurian ne este înfăţişat drept un bătăuş total lipsit de resurse intelectuale. În tabăra dacică cerbii sunt clasa conducătoare, casta intelectualilor neoliberali, pacifişti ai pieţei libere şi destul de eco încât să mediteze la pacea mondială undeva în largul naturii, păstrându-şi legăturile infinit de străvechi cu muntele, codrul şi râuleţul. Coarnele ramificate precum o prelungire exoscheletică a intelectului lor evoluat intră în directă contradicţie cu coarnele monolitice şi brutale ale taurinelor monomaniace îmbuibate cu steroizi şi puse pe jaf internaţional. Cerbal, regele dac, este alesul, individul excepţional al lumii din “Păşunile de Aur”, sinteza superioară care prefigurează exemplarul român pur: are muşchii şi puterea fizică pe măsura conducătorilor romani dar şi înţelepciunea strămoşească a cerbilor dacici. Coarnele sale de aur reprezintă inteligenţa sa fecundă, potenţialul capacităţilor sale intelectuale de a explora dincolo de tărâmul abstract al gândirii pure oportunităţi de afaceri şi profit care să aducă prosperitate poporului său liber-păşunist.

Thrax şi Getix se costumează în romani,intrând într-o nouă realitate vestimentară care îi face mult mai efeminaţi. Dar astfel travestiţi, se infiltrează în rândul romanilor şi află de planul lor malefic. Iubiţii conducători ai Daciei sunt alertaţi, şi lupta epică urmează să aibă loc într-un fel de Posadă. Cocktailul de highlighturi ale poporului român se conturează într-o sinteză artistică de o mare sensibiliate cromatică. Grăjdeanu arată că e capabil de o largă paletă de emoţii şi nuanţe, de suişuri şi coborâşuri în tensiunea ori concentrarea pen-ului său cu 2000 de nivele de presiune. Pe măsură ce parcurgem banda, alternanţa substanţial-esenţială deal/vale/deal/vale – atât de profund înrădăcinată în producţia artistică a fiinţei româneşti – acaparează fiecare aspect al benzii desenate, transformând această carte într-o adevărată experienţă concetrată de românitate profund creatoare. Dan Puric ar ejacula spontan pe această carte, ar îmbrăţişa cu toată forţa sa psihică bulanele groase şi îmblănite ale lui Cerbal, atât de indiferent şi de provocator ascunse sub o fustanelă tradiţională geto-gheiacică. Urşii extaziaţi de lupta pentru Păşunea cea eternă călăresc necontrolaţi bolovani milenari, într-o uniune mineral-sentimentală încărcată cu profunde înţelesuri anti-normative. Un iepuraş de paşte trage cu arcul în capre sataniste care sunt călăuzite de corbi trădători şi călăresc mistreţi punkişti veniţi să facă anarhie în grădina maicii somnului.


Simbolismul trans-generaţional al acestei benzi desenate ne aruncă cu violenţă în adâncul unui amalgam de complicităţi mai mult sau mai puţin vinovate dar cu siguranţă definitorii pentru formarea naţiunii noastre. Subtilităţile teoriei de gen devin local un pic mai pregnante, precum în cazul ursului voinic care poartă în vârful capului său masiv o căciulă dacică microscopică ce îi dă un aer gay de o fermitate adorabilă sau ursoaica luptătoare şi vitează dată cu fond de ten peste blana de pe faţă – un detaliu care poate fi interpretat în cheia feminismului personajelor puternice şi independete de sex feminin care refuză să renunţe la femininitatea lor doar pentru că se manifestă într-o manieră asociată în mod tradiţional cu masculinitatea dacului heterosexual.


În această Dacie ezoterică în care nu au evoluat încă Homo Sapiens, animalele dacice funcţionează într-o societate bine organizată, unde fiecare individ are responsabilităţi pe măsura capacităţilor sale naturale. Ca să contracareze superioritatea aeriană a romanilor(care după cum am văzut au întors corbii de partea lor), urşii cheamă în ajutor frenemeny-ul lor clasic, albina indo-europeană. Mierea nu este menţionată, chiar dacă poate fi considerată aurie şi în plus e chiar bună la gust. Să fie mierea dacică comoara cea mai de preţ a păşunilor dacice? Nu vom afla niciodată, evident – misterul este una dintre calităţile esenţiale ale acestei benzi desenate. Dar aflăm totuşi că destinaţia albinelor este o spirală perversă de brazi seculari, în centrul căreia adunarea cerbilor-guru îl învaţă pe Cerbal că trebuie să fie pacifist, dar la mişto, pentru că proprietaea privată este sfântă. Nu este foarte clar de ce lupii şi cerbii sunt aliaţi, însă pe lângă interesul comun de a respinge o ameninţare străină o teorie palpabilă ar fi că bătrânele şi înţeleptele cornute sunt educatorii şi maeştrii lupilor tineri, iar metodele acestei educaţii nu au cum să nu devină cât de cât controversate din moment ce profundul instructaj are loc în cadrul unei spirale.

Bătrânii cerbi guru şi spirala lor nu constituie însă decât o treaptă în galeria de trimiteri voalate la istoria mai mult sau mai puţin recentă a patriei noastre. Critica social-politică urmează să devină incendiară, când ne este introdusă cea dintâi sfătuitoare a lui Cerbal: o cucuvea mov. Discursurile cucuvelei sunt destul de vagi, pe nişte teme de aşa mare profunzime încât par pălăvrăgeală inspiraţională luată de pe net. Dar este vorba de o cucuvea mov, aşa că nimic legat de acest personaj nu poate fi decât ultra-concentrat, ultra-acid şi ultra-critic, evident la adresa societăţii contemporane, moralmente în cădere liberă şi în strigătoare la cer opoziţie cu strămoşii noştri geto-pre-homo sapiens. Când cucuveaua mov îşi deschide pliscul, cadrele sunt inundate de o ceaţă mov, densă şi supraîncărcată electrostatic. Te aştepţi să îl auzi pe prince încurajându-te din spatele unei măşti de dantelă: “we are gathered here today to get through this thing called life”. Dai pagina şi o ceată de mufloni la bustul gol şi în fustiţe roşii dau cu pectoralii de un zid trainic din piatră dacică, prăbuşindu-se la pământ odată cu patriarhatul sclavagist.


Zoodacii s-au baricadat în codru. Urşii sunt siege, lupii un fel de ninjalăi indo-europeni. Invadatorii lor nu au deloc inspiraţie, fiind blocaţi în formulele învechite fără sorţi de izbândă în condiţiile unice din regatul viteazului Cerbal: ţapii infanteriei romane folosesc fără discernământ aceeaşi formaţiune tip ţesoasă, în orice condiţie de luptă. Pierd lamentabil de fiecare dată. Este evident că animalele domestice nu au nici o şansă în faţa libertăţii sălbatice a lupilor, urşilor şi cerbilor, uniţi printr-un pact homoerotic de a păstra cu orice preţ şi doar pentru bulanele lor păroase vestitele păşuni de aur.


Precum cireaşa de pe tort, Cerbal rămâne totuşi salvatorul ultim, Mesia care sare din culise fix la momentul potrivit pentru lupta finală cu generalul roman, o figură corpocratistă “care vrea să conducă toate legiunile”. După un spread foarte interesant care arată ca un battle-screen din Heroes III şi ne arată o grămadă de lupi, urşi, capre şi mistreţi dându-şi ultimate, Grăjdeanu rezervă un spaţiu de câteva pagini pentru Cerbal în acţiune(cu tot cu un “draco” roşu, galben şi albastru). Armatele imense şi strădania lor de tip comunist nu pot decide o luptă atât de încărcată cu valori tradiţionale. E nevoie de un rege dac pur-sânge, un conducător la scară carpatică care să se dea jos nonşalant din gloria sa pravoslavnică şi să umilească brutalul generalul roman idiot, în luptă directă unu la unu. Muşchii săi inteligenţi de cerb cu sânge albastru decid soarta luptei pentru păşuni. Aurul rămâne acasă. Indigenii sunt pentru moment superiori, ca o palmă acidă dată colonialismului european.

Stilul lui Grăjdeanu atinge noi culmi ale artei grafice odată cu pictura digitală din acest album. Păşunile, codrii, văzduhul strămoşesc îi dau încrederea să se dezlănţuiască în peisaje epice care întrec orice măsură în cantitatea de zahăr sentimental. Îşi păstrează în continuare o parte din capacitatea de a inventa expresii faciale foarte originale, datorită lipsei de studiu anatomic. Mereu am considerat această opacitate emoţională a personajelor sale drept o notă de semnificativă originalitate, care cu timpul s-ar putea să dispară din desenul său. La fel ca desenatorii de pe vremuri, Mihai Grăjdeanu învaţă la locul de muncă, ceea ce în cazul lui nu mă bucură neapărat. Textul benzii desenate, semnat de Mădălina Corina Diaconu e genul standard de salivaţie derivativă fără mesaj sau formă deosebite. Ştim deja cu toţii ce trebuie să spună personajele bune şi personajele rele – toate sunt un pic prea previzibile în momentul de faţă. Din punct de vedere beletristic nu mă aştept ca albumul ăsta să rămână în memoria prea multor persoane. Ca bonus, capitolele beneficiază de o introducere în versuri de Daniel Roxin, un nume care mi se pare că are o importantă legătură cu iubirea de strămoşi.
Pentru fanii lui Grăjdeanu, albumul are pagini interesante. Pentru iubitorii de istorie pop, de spinoff-uri cu daci şi de poveşti în care în loc de oameni avem animale, “Păşunile de Aur” pot să aducă ceva deja făcut, deja cunoscut, deja încercat şi un pic amuzant.

Zece din zece, capodoperă.

Tweet about this on TwitterShare on RedditShare on FacebookShare on TumblrEmail this to someoneShare on LinkedInDigg thisShare on Google+Pin on PinterestShare on StumbleUpon

About the author

comicsuri

puterea minţii colective este evidentă în hotărârile mele administrative, singurul multiplu al acestei comunităţi - dătătoarea de glas al celor mulţi, vorbitoarea adevărului, cea care nu poate fi depăşită de nici un bit de informaţie rătăcită

Permanent link to this article: http://comixuri.ro/comics/pasunile-de-aur/

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

NU ESHTI ROBOT * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

Follow

Get every new post delivered to your Inbox

Join other followers