«

»

Print this Post

POSADA – O BANDA DESENATA CU SLANINA SI CEAPA

 

fără slană nu e viaţă

fără slană nu e viaţă

de Radu Theodoru

ilustraţii şi coperta de Ion-Deak Cluj

1973 Editura Ion Creangă

 

“Aşa vor sfârşi, în veci de veci, toţi care vor pofti la bogăţia şi libertatea acestor pământuri.”

 

Acest om, Radu Theodoru, mă emoţionează peste măsură. Talentul său propagandistic mi-a dat un fior sfâşietor, poate de iubire şi poate de ură şi poate de ruşine(pentru că îl pot înţelege, dacă mă îmbăt foarte tare). Dar în fond nu prea contează ce simt eu pentru el, ci care a fost la un moment dat misiunea sa de mare impact asupra benzii desenate româneşti( în special banda cu aer de circ istoric).

el este

Stăteam la masa mea de scris, asamblată din nişte deşeuri de paltin, de către un fost amant blond din liceu care se specializase în design de masive, strict pentru export. Urăşte să i se spună tâmplar, cu toate că este un creştin adorator, la limită enervant. Germanii şi austriecii cumpărau şi încă cumpără la greu piesele sale ridicole. Masa asta a fost un cadou amar din partea sa şi nu m-a lăsat bila să îi refuz un ultim gest de prietenie jalnică. Am o bilă puternică, am mâncat întotdeauna cantităţi imense de mâncare, fără nici un fel de repercursiune asupra cărnii mele. Nu o folosesc la prea multe lucuri în viaţa asta – am o mână dreaptă şi un contact neuronal de toată frumuseţea care mi-a făcut viaţa un paradis de când am învăţat să scriu(am învăţat de una singură la un an şi jumătate). Mă gândeam la cum am putea să îl caracterizăm pe Radu Theodoru drept un Sergiu Nicolaescu al benzii desenate, dar mi s-a părut că acest lucru ar fi văzut la urma urmelor ca o cumplită nedreptate. Am încercat diverse metode de a îmi rade picioarele, de a le epila şi de a le îmbălsăma. Dar niciuna nu a dat rezultate comparabile cu epilarea prin aplicări fine de miere şi propolis rezinoplastic. Şi nu ştiu dacă merită efortul pentru sintetizarea ideilor din cuprinsul benzii desenate numită Posada, pentru că acestea nu prea există, şi nu ştiu de ce m-am lăsat convinsă să apelez la tehnici de înlăturare a pufului meu delicat de pe picioarele mele delicioase, pentru că nici măcar nu îl observasem în momentul în care o prietenă(halal) de-a mea, probabil bolnavă mental sau cu siguranţă puţin obsesivă, a refuzat să accepte imposibilitatea creşterii acestor structuri naturale pe întinderea membrelor mele inferioare (de care eram extrem de mândră şi faţă de care eram pe deplin încrezătoare în acel moment şi care erau foarte moi). După câteva luni, citeam Posada pe balcon şi îmi atingeam în mod compulsiv picioarele, verificându-mă şi evaluând situaţia discretelor fire care îmi acaparaseră viaţa, creierul, voinţa. Nu mă puteam concentra pe plan critic, nu mai puteam să îmi iau în serios structura vizionară pe care o dezvoltasem pentru trei ani(grei, de facultate). A fost greu, dar studiasem intens. Şi misiunea lui Radu Theodoru în banda desenată românească nu a fost una prea complicată – la urma urmei de ce să munceşti când pot să fii idiot pe bani(posibil valută)?

Nicola Ursu aplicând pedeapsa robotului din viitorul post-retro-medieval

Nicola Ursu aplicând pedeapsa robotului din viitorul post-retro-medieval

Dar Sergiu Nicolaescu nu a fost atât de bun. Avea la un moment dat un început de barbă, care l-ar fi făcut mai înţelept în ochii multor tineri din preistoria culturii oamenilor street(blah), posesorii unor vagi surse de talent de la începutul anilor 2000. Ca orice clică de amatori neavizaţi dependenţi de iarbă, aceşti noi fani ai patriotismului şi ortodoxismului mutant au fost mereu entuziasmaţi de lucruri vechi sau desuete care puteau fi revalorificate din cauza exotismului lor generator de status. Ce să zic? Adevăraţii iniţiaţi ar trebui să meargă mai adânc, în teritoriul unde pachiderme de complexitatea lui Radu Theodoru se târăsc prin istorie la adăpostul naivităţii lor pesticidale. După figură, nu pot să mă decid imediat dacă i-aş fi dat o muie patriotică lui Radu Theodoru(sigur era un mascul fumegând), dar sunt absolut sigură că din cauza patriotismului meu dement aş fi devenit în acea perioadă o devotată(cadrelor de partid) nevastă nimfomană de ofiţer eroic sau de securist cu ştate. Nush dacă Theodoru este sau a fost vreodată cu adevărat un scriitor… are aşa, un talent pentru clişee penale şi sigur că îşi iubeşte patria fără să ştie ce este aceasta. Un mascul perfect, ca tipii jucaţi de Rock Hudson, complet rupţi de realitate dar destul de puternici ca să supravieţuiască. E bine că a supravieţuit, puteţi să încercaţi să îi faceţi o vizită, şi din partea mea să îi faceţi cadou o sticlă de Tanita.
Este oare cu putinţă ca nu un alcoolic să nu fi scris Posada? Delirul aici este atotstăpânitor, până în cele mai mici detalii. Ideea este că am renunţat să mă mai zbat să compar faptele prezentate în banda desenată cu datele istorice, pentru că nu mai poate fi vorba despre acelaşi subiect, în adevăr şi în text. Ce să zic, mie nu îmi pasă – eu vreau numai dramă şi bulane mari fluturate peste graniţă de către diverşi pletoşi cu mustăţi improbabile plus colanţi voalaţi. Să nu îndrăzniţi să decantaţi ceva istorie din acestă revistă.

POSADA - O BANDA DESENATA CU SLANINA SI CEAPA

oare armura aia era din aur masiv?

 

Aşa că ce ne rămâne de învăţat – nu asta vrem să facem în viaţă? Nu pentru asta renunţăm la plăceri distructive şi la distracţiile terminale ale scurtelor noastre escapade civile, la munte sau la mare? Eu personal trebuie să mă plictisesc teribil de ceva pentru a dori cu adevărat să îmi distrug corpul pentru câteva zile. Aceasta este suprema menire a studiului… pe lângă cea evidentă de formare a unui caracter suplu. Este evident, precum este evident că nu voi putea niciodată să mă vopsesc roşcată – pentru că roşcată te naşti şi cu asta basta – că o bandă desenată istorică, în sensul strict propagandistic, nu poate să devină decât ficţiune de anticipaţie.
Nicola Ursu de Brădet este personajul principal din Posada. Este viteaz şi poate să îmblânzească urşi cu mâinile goale. Poate să facă orice, de fapt – e un fel de făt frumos pe speed plin de replici sarcastice semi-culte. Nicola Ursu rezolvă toate problemele voievodului. După reţetă, primeşte ajutorul căpitanului Ion şi al căpitanului Năstase(de parcă ar avea nevoie). Din umbră, Valahia era condusă de PDSR încă de la 1300. La un moment dat, ungurii cad în ambuscadă şi astfel se naşte în mod oficial VValahia(Costi Ioniţă nu era atunci în trupă, dar le compunea piesele).
Pe vremea aia o grămadă de cavaleri din occident complet duşi cu pluta îşi distrugeau armatele prin expediţii aberante, undeva pe la sfârşitul Evului Mediu- ăla al lor. Aţi putea crede că s-a studiat în mod serios aspectul ăsta, dar cel mai probabil a ieşit la nimereală. În principal, toate personajele sunt foarte limpezi. Nu poţi să ai dubii despre ce vrea Basarab sau despre ce vrea Carol Robert.

posada 2

toată ţara este vizibilă din cetatea asta fantasy de unde voievodul coordonează calm dar cu hotărâre ostilităţile

 

Românii sunt un fel de forţe naturale ale pământului strămoşesc, pe când străinii mult mai dezvoltaţi(doar prin îmbrăcămintea mai elaborată, deci şi mai gay) sunt cam inapţi, incapabili să aducă vreo atingere mândriei celui mai grozav stat medieval(fără canalizare pentru următoarele opt secole).
Deci citesc Posada şi mă plictisesc de îmi explodează tampoanele însângerate ca armăsarul lui Carol Robert, care îl părăsise şi se îmbrăcase în scutier scăpând cu viaţă din râpele valahe. Şi nu mă mai gândesc la varianta alianţei cu sibienii(care detestau coroana ungară), pentru că pot citi zeci de replici penale, într-un stil autocomplicat şi cât se poate de confuz. Ăsta este punctul forte al oricărei benzi de epocă(vezi şi Vodă Cumplitul) – o scriitură atât de slabă încât e tare(so bad it’s good, cum zicem toţi acum). Cică ar fi vorba şi despre un tip de cenzură, sau mai exact de editare prin sistem, care stătea la baza ideii de a amplasa corpuri de text separate de desen undeva la baza casetelor(bandă desenată debilitată). Tehnica asta duce invariabil la o varză totală(se post-procesau energic operele), chiar dacă produsul original ar fi putut avea nişte putere reală.

 

toată ţara este vizibilă din cetatea asta fantasy de unde voievodul coordonează calm dar cu hotărâre ostilităţile

din nou, acoperişul tactic al lumii – aşa ceva i-ar trebui şi preşedintelui american

Măcar Curtea de Argeş scapă de incendiere, fiindcă la Curtea de Argeş urma să mă pastilez eu în ultimul hal peste 700 de ani(cu aproximaţie). Nu este doar vorba despre aspectul distractiv/distructiv al singurei excursii de studii din viaţa mea insignifiantă, ci mai degrabă despre o cumplită atracţie pe care complexul Curţii de Argeş o poate avea asupra unei consumatoare ocazionale – aşa cum eram eu atunci, minţindu-mă că viaţa poate să îşi urmeze cursul fără nici o repercursiune asupra obiceiurilor mele dintre cele mai abjecte, pe care le treceam cu vederea în (rarele) momentele cruciale în care îmi evaluam viaţa. Stăteam tolănită în iarba aspră dintre Catedrala Curţii şi un turn ciudat de cărămidă, frumos per ansamblu – nu pot să mă plâng de ce trebuia să privesc(forţată să evit cuplul periculos cu care eram de obicei o foarte bună prietenă şi în relaţii foarte strânse, dar nu şi de această dată la Curtea de Argeş, unde încercam pentru prima dată în viaţă pioşenia profesională ca vocaţie). Cu două zile în urmă urcaserăm toţi trei în turnul Chindiei şi în timp ce el îmi masa coapsa stângă gagica lui încerca să îmi paseze nişte ciocolată de casă premestecată. Nu m-am scârbit dar nici nu vroiam să las un viitor inginer blond de viaducte să îmi sondeze ciorapii licra acolo unde li se subţia materialul într-un mod cumplit şi neaşteptat. Deja urcasem nenumărate trepte străvechi şi tâmplele îmi ardeau. Aveam nevoie de aer şi eram sigură că în teorie o terasă este aproape. Tipa – o chema Mirela – purta un sacou albastru şi pantofi de lac, aproape bărbăteşti. Aveau talpi tari, de lemn şi trăncăneau în timp ce cotrobăiam încleştaţi toţi trei prin spaţiul expoziţioanal, în derivă ca nişte meduze lovite de o şalupă a căror carne transparentă a fost amestecată de lamele elicelor mute într-un monstru supragenetic subacvatic. Înseamnă că poate simţeam o anume legătură, cel puţin trupească cu acest cuplu de neoprit, care mă adora şi mă bântuia în vis şi întors. Nici măcar nu pot vorbi despre ei doi ca despre două persoane distincte – nu pot să mi-i imaginez decât împreună, lipiţi unul de altul treizeci de secunde pe minut, zâmbind catatonic şi dispreţuind patrimoniul construit al naţiunii de care eu eram şi sunt încă îndrăgostită. Vasile stătea descălţat pe marginea parapetului de piatră şi urina profund peste curtea străveche devastată de restaurări. Acele pietre stropite de pişatul său toxic nu aveau cum să fi cunoscut copitele cailor atâtor domnitori care au salvat patria noastră de la distrugere totală şi ireversibilă. Mi se părea amuzant că lumina era distrusă în bucăţi de către dejecţiile inodore ale celui mai cumplit alcoolist pe care îl cunoscusem eu până la acea vreme – în orice caz atunci era încă destul de întreg la minte să poţi purta o discuţie cu el în caz că nu putea să se ridice la înălţimea altor tipuri de aşteptări când iubirea vieţii lui neatentă bora pe undeva pe lângă autocar în parcarea aia goală la marginea pădurii excitându-mă cu atât mai mult cu cât imposibilitatea satisfacţiei finale şi amare era mai adevârată şi începeau să îmi dea lacrimile iar el credea ca un bou că de fapt sunt emoţionată de teoria lui asupra mişcării oscilante a câmpurilor semiactive în secţiunea corpurilor metalice anodizate(sau aşa ceva). Curtea de Argeş a fost o catastrofă până la urmă. Îmi venea să mă călugăresc dar am fost luată cu patrula – împotriva voinţei mele şi a bunului simţ.

spătarul nicola pe ciuperci dar încă destul de viteaz

spătarul nicola pe ciuperci dar încă destul de viteaz

Atunci nu ştiam că există şi Radu Theodoru. Urma să citesc şi Posada, cu greu. Sunt de acord cu idea generală că viaţa este o întreprindere umană extem de limitată şi de absurdă – dar nu şi cu personajele sale de carton mai subţiri decât stratul de autocolant pentru albumele campionatelor mondiale de fotbal. Vreau mai mult, pentru că sunt trează şi nimic nu mă mai poate păcăli acum.

 

Tweet about this on TwitterShare on RedditShare on FacebookShare on TumblrEmail this to someoneShare on LinkedInDigg thisShare on Google+Pin on PinterestShare on StumbleUpon

About the author

angela

m-am născut să citesc benzi desenate, dar sunt o fată muncitoare aşa că trebuie să îmi fac timp, cu greu, pentru acestă plăcere salamică.
îmi place să mănânc extrem de încet şi să citesc în picioare în timp ce privesc şi înregistrez metodic panorama schizoidă a Bucureştiului, care mă inspiră.
beau salitos, beau nefiltrată, fumez cămile galbene, mă piş în picioare în spatele CEC-ului ( în grădină).

Permanent link to this article: http://comixuri.ro/bandaveche/posada/

2 comments

1 ping

  1. mihai iacob

    Minunat…o critifiction (sau, mai bine, critica hibridata cu autofictiune?) savuroasa. Si foarte utila si desteapta. O singura intrebare. Mi-ai putea lamuri pasajul urmator, cu privire la elaborarea unui BD propagandistic: “Cică ar fi vorba şi despre un tip de cenzură, sau mai exact de editare prin sistem, care stătea la baza ideii de a amplasa corpuri de text separate de desen undeva la baza casetelor(bandă desenată debilitată). Tehnica asta duce invariabil la o varză totală(se post-procesau energic operele), chiar dacă produsul original ar fi putut avea nişte putere reală.”…adica se introduceau in prima faza replicile in limba de lemn si apoi se dadea liber la desen sau cum? Multumesc. Si felicitari pentru text.

  2. emil strainu

    Asemenea aberatii nu am mai citit vreodata !
    Radu Therodoru a scris scenarii superbe, asta era spiritul epocii. Vad ca au fost reproduse imagini, reusite, Ion_Deak Cluj murind tanar, la 36 de ani.
    Cat despre autoare, sa continue sa se pise in picioare, cat mai imprastiat, la fel cum scrie !

  1. MIRCEA DOMNUL TARII ROMANESHTI - COMICXSURI

    […] către mântuirea colectivă prin violenţă(re-activă ce-i drept). La fel ca Basarab la Posada înaintea lui, domnul român încearcă să evite confruntarea directă până în ultima clipă, […]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

NU ESHTI ROBOT * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

Follow

Get every new post delivered to your Inbox

Join other followers