«

»

Print this Post

NEINFRANTII – Daco-Getii se lupta in fiecare zi cu toata istoria imperialismului mediteraneean

 

 

cover neinfrantii

 

de Vasile Mănuceanu

desen/culoare Albin Stănescu şi Claudia Stănescu

 

“Neînfrânţii” este un titlu bestial, pentru că toate benzile desenate desenate de Albin Stănescu au titluri şmechere, cu alte cuvinte: neînfrânte. Twistul ultra-fumatei strofocări dacice împotriva hegemoniei ruşilor şi americanilor e că ruso-americanii vin de data asta conduşi de un fel de Napoleon al secolului IV b.c.

În acea epocă, oamenii nu avea hypermarketuri sau Piaţa Lidl de unde să îşi ia cea mai bună şi mai ieftină mâncare, chiar dacă erau regi cu armate imense. Aceşti magnaţi ai Antichităţii erau nevoiţi să meargă cu o gaşcă mare de bărbaţi înarmaţi şi să ia grâul de pe câmp – de preferat de la străini fraieri, la un preţ foarte mic. Tipul ăsta de schimb economic violent se chema glorie şi onoare. Dar pentru daco-geţi, lanurile aurii reprezintă însăşi viaţa, seva societăţii, baza economică a gloriosului regim democratic inventat de  bravii şerpilieni masonici cu barbă..

scena neinfrantii

Invadatorii imperialişti ruso-americani din povestea asta îşi zic macedoneni, pentru că preşedintele lor cu mâna pe butonul apocalipsei nucleare se numeşte Alexandru Macedon. Ei s-ar putea numi şi “ceimari”, pentru că preşedintelui lor i se zicea Alexandru Cel Mare. Ei sunt răi. De partea bună a baricadei, dacii sunt o populaţie de agricultori – nişte ţărani încăpăţânaţi şi mult mai buni la ciomăgeală decât par la prima vedere. Perverşi din fire, se îmbracă în nişte cârpe simple şi se prefac că muncesc – când de fapt orchestrează ambuscade sadice în care să îi prindă şi să îi chinuie pe acei invadatori naivi care au curajul să se aventureze pe meleagurile lor de aur. Aur. Dacii sunt un popor de aur.
Aurul comestibil – această valoare funciară inestimabilă, care merită apărată cu orice preţ – chiar şi cu preţul distrugerii sale totale – ascunde adevărata valoare a acestui tărâm magic: specia bărbaţilor adevăraţi, eroii care nu se dau bătuţi never-ever, actorii porno ai istoriei – inejaculabilii. Puterea lor rămâne mereu în ei, mereu pe tărâmul lor, intim legată de geografia patriei(teritoriul-tată); parcă văd cum se ridică peste capetele neîngenunchiaţilor purtători de căciuli din blană de viezure Munţii Bucegi – sixpack-ul sublim al arcului carpatic.

neinfrantii dac
Vreau să fac o paranteză, doar pentru câteva momente – sper că aveţi răbdare să mă urmăriţi în acest scurt interval de concentrare difuză. Nu este prima paranteză în paranteză de care mă fac vinovată pe lumea asta şi chiar nu înţeleg de ce atât de mulţi oameni nu suportă parantezele, când între ele găsim de cele mai multe ori comori pline de viaţă şi căldură, colorate în roz(cea mai meseriaşă culoare din spectrul vizibil), mirosind aproape ok de cele mai multe ori(dar cine sunt eu să mă plâng?):

 

Am avut recent
parte de acea nestăvilită plăcere
ce se naşte odată cu dezvăluirile
care vin în capetele noastre pe furiş,
printr-un mecanism necunoscut de inspiraţie,
printr-o lovitură divină de lumină,
se cheamă cunoaştere magică,
în acel moment în care se întâmplă să credem cu adevărat în ceva,
fără nici o umbră de tăgadă,
Să credem în noi cu totul.

Atunci mi-am dat seama
că sunt o persoană adevărată
Nu un cyborg pansexual fără creier,
Nu o purtătoare de bacterii care vor
să facă penetrare de membrană cu alte bacterii
de pe alte purtătoare lipsite de creier.

Un om uman care simte care crede.

Am citit benzi româneşti de tradiţie
şi am plâns.
Emoţiile acestea sunt reale, mi-am zis,
uite apa asta sărată care se scurge din mine
sigur nu este vorba despre apa sărată
ieşită dintr-un robot defect.
Este apă de carne,
Ea trebuie să vină din suflet, nu-i aşa?

 

În fine, când am ajuns pe la pagina 5 din “Neînfrânţii”, şi mi-am dat seama că acea armată imensă este condamnată la o moarte lentă, fără aportul personal al acelui genial general sau preşedinte , am căscat. Desenele sunt faine, dar toţi tipii ăştia cu coifuri – de ce sunt atât de psihopaţi? Şi de ce poartă fuste făcute din curele? Nu m-a mişcat deloc faza.
De ce vor oamenii ăştia să omoare străini random cu atâta sete? Frica lor de a pierde este oare atât de mare, încât îi împinge la acte disperate de măcelăreală fără sens? Nu vreau să par un fel de pacifistă naivă, pentru că înţeleg şi eu specia umană, înţeleg setea de sânge cald a fiinţelor cu sânge cald. Pot să înţeleg aceste monstruozităţi tumorale ale sufletului omenesc, până la un punct. Dar totul are o limită. De ce ai purta şi mantie dacă porţi fustă? Adică nu e cam overkill de falduri? Şi coif pe deasupra? Eşti pe bune? Ai clar prea multă carne expusă la nivelul picioarelor, pentru cât de încărcat este personajul tău de la nivelul gâtului în sus. Cine făcea designul de personaje, o fetiţă de la grupa mare numită Vasile Mănuceanu? Cred în Vasile, nu vreau să fiu răutăcioasă. Sigur, Vasile are experienţă, e un om bun – are familie, trebuie să îşi crească copiii şi nu ştie să facă nimic, aşa că s-a angajat pe un post de scriitor. Cam ca mine. Fosta propagandă de partid este astăzi privatizată şi ea, aşa că Vasile lucrează acum la reclame. Bravo, Vasile, trebuie să trăieşti şi tu – ce s-ar întâmpla cu tot sângele ăsta cald al tău dacă nu ai mai trăi?

strip neinfrantii

Dar Albin Stănescu nu poate să greşească, nu are cum!! – El e perfect, perfectul meu. Chiar dacă “Neînfrânţii” nu se numără printre cele mai bune opere de comics pe care ni le-a dat, menţine totuşi nivelul de desen la un nivel respectabil. Şi face asta mai ales prin culoare – schema cromatică a paginilor rupe fâşul, sparge retina, îmi face firul de la ştrampi să mi se ducă dracului.
Albin Stănescu este unul dintre ilustratorii mei preferaţi, cu toţii cunoaştem asta. Îmi place de el atât de mult, mult, mult! E foarte delicat cu meclele dacilor, pot simţi în desenul lui pixelat cu nesimţire – pentru că am scanuri de proastă calitate – emoţia asta de uapist un pic ciupit, băutor de vin artizanal amestecat cu apă minerală harghita – ceva foarte răcoritor pe termen scurt, dar atât de înduioşător şi întunecat pe termen lung.

jertfe neinfrantii
Restul e un pişat. Adică desenul e lucrat, nu vreau să par prea pretenţioasă – însă dacă aş vorbi despre un film aş zice că actorii joacă foarte foarte foarte foarte foarte foarte prost în “Neînfrânţii”. Efectele speciale sunt total neconvingătoare – caii macedonenilor se împotmolesc în mod tragic într-o mocirlă adâncă de 5 centimetri: adică mă laşi?

 

 

ca de obicei, citeşte-ţi-o pe blogul cutezătorii – o arhivă de mare valoare

Tweet about this on TwitterShare on RedditShare on FacebookShare on TumblrEmail this to someoneShare on LinkedInDigg thisShare on Google+Pin on PinterestShare on StumbleUpon

About the author

angela

m-am născut să citesc benzi desenate, dar sunt o fată muncitoare aşa că trebuie să îmi fac timp, cu greu, pentru acestă plăcere salamică.
îmi place să mănânc extrem de încet şi să citesc în picioare în timp ce privesc şi înregistrez metodic panorama schizoidă a Bucureştiului, care mă inspiră.
beau salitos, beau nefiltrată, fumez cămile galbene, mă piş în picioare în spatele CEC-ului ( în grădină).

Permanent link to this article: http://comixuri.ro/bandaveche/neinfrantii-daco-getii-se-lupta-in-fiecare-zi-cu-toata-istoria-imperialismului-mediteraneean/

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

NU ESHTI ROBOT * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

Follow

Get every new post delivered to your Inbox

Join other followers