«

»

Print this Post

EVANGHELIA PRESCURTATA A LUI PHALUS

 

Vreau să mulţumesc platformei “comixuri” pentru că mă lasă să postez mesajul meu aici, deschis către citire pentru o audienţă massivă. Meseria mea de bază este cea de artist vizual total, îmi folosesc mâinile în acţiuni largi, extinse şi violente, dar îmi place să scriu din când în când, să îmi pun ordine în gânduri. Acum, fiindcă trebuie să muncesc doişpe ore pe zi, nu mai pot să scriu cum scriam odată. Sincer să fiu, viaţa mea de scriitor pe blog s-a încheiat de câţiva ani, de când am părăsit colectivul de la SEFEU. Între timp, SEFEUL în formă de fanzin hardcopy a dispărut – şi nu din vina mea, evident. Nu mai eram de mult acolo când s-a luat decizia de abandonare a comicsului românesc ultra-independent, non-comercial, non-bandă desenată, non-desen şi nu în ultimul rând, non-artă. Viziunea mea pentru ceva îndrăzneţ, aspiraţiile mele sincere către o publicaţie eroică de largă inspiraţie marxist-neo-marxistă au fost cu brutalitate repudiate de către colectivul de editori mainstreamişti.  Dacă aş fi rămas acolo, nu aş fi permis ca o asemenea catastrofă să cadă peste scena de bandă desenată de proastă calitate din România. A fost, după părerea mea, aidoma căderii URSS-ului comicsului românesc, dar la o scară mult, mult, mult mai mică şi mai irelevantă.

Am destul de multe preocupări în viaţa reală, şi nici una nu este total lipistă de sens. Iar oamenii care încearcă să mă critice slab, nu pot să îmi înţeleagă lucrările. Dar să trecem la problema de faţă, o dilemă specifică conştiinţei româneşti contemporane, o dizabilitate a spiritului nouăzecist, adică a mentalităţii tinerilor metalişti ortodocşi care au îmbătrânit foarte prost şi încă îi iubesc pe ăştia de la Grupul de Dialog autoSexual.

 

 

S-a întâmplat odată, într-o noapte minunată. Am avut o idee extraordinară, am visat un vis frumos, Dumnezeul lui Spinoza mi-a arătat plutind în spaţiul sideral efigia stelară şi misterioasă care urma să călăuzească artiştii eroici rumâni cu vocaţie pentru banda desenată(dar şi pe alţii care au ochi să vadă). Am făcut cu câţiva ani în urmă o serie de tricouri de promovare a SEFEULUI. Atunci exploram posibilităţile propagandistice ale hainelor, combinate cu tehnica anarho-utilitarianistă cunoscută la noi sub numele de serigrafie. Conceptul general al desenului era reprezentarea falocentrist-satanistă a procesului de aducere în lume a comicsului independent: dintr-un rezervor de vitalitate şi iubire aflat la bază, la miazăzi – care constituie fundaţia actului creativ – comicsul urma să fie ejectat în lumea culturii prin intermediul actului creativ în sine – un canal conducător, şlefuit şi solid, încununat de capul terminal, coroana singulară, păstrătoarea iubirii oglindită în ea înseşi, tezaurul ultim al sămânţei culturale. Între două inimi există acea cale îngustă pe care cei ce îndrăznesc să calce pot vedea de ce nu sunt singuri în univers. Pe scurt, un proces serios şi multă muncă sunt absolut necesare pentru obţinerea de rezultate artistice bune.

Principiul falic este prezent în multe culturi, în multe părţi ale lumii, pe parcursul a multe milenii. Este destul de banal că oamenii idolatrizează ceea ce reprezintă organul sexual uman, pentru că idolatrizăm viaţa, maşina autopoietică, reproducerea inifinită, mişcarea neîntreruptă, toate acestea doar semne ale distrugerii totale eventuale, moartea absolută a universului – iremediabilă şi sublimă. Vitalitatea şi fertilitatea sunt esenţiale pentru ca o societate să dăinuie – ceea ce explică obsesia oamenilor pentru aceste preţioase daruri de la zei. Acum, discuţia pe care vreau să o aduc în faţă este de ce autorul de pe blogul benzidesenateromâneşti.blogspot.ro este împotriva acestei idei a sfinţeniei organului sexual însămânţător. Chiar dacă accept parţial că domnul Niţă este un bun creştin, adică este pudibond şi îşi detestă goliciunea – precum îl învaţă căderea lui Adam – nu pot să îmi explic cum adeptul unei credinţe în care vestea-cea-bună este sămânţa aruncată de semănător la întâmplare, nu poate să vadă că în această pildă semănătorul este, evident, un clasic simbol falic. Ştim că Isus a fost o persoană asexuală, un organ celest neconsumat, un virgin prodigios care îşi sublimase sămânţa umană şi o transformase în iubire divină pentru toată lumea – fără să se intereseze dacă toată lumea îl vrea sau nu(aici carnea trece direct în faza de duh, gazul cu proprietăţi dumnezeieşti). Machismul mistic al lui Isus este diminuat de mesajul său anarhist şi de ideea neutralizării-inversării diferenţelor de gen ori rol social, dar ideea asta e distrusă, imediat după moartea lui, de misoginismul unui agitator frenetic monomaniac pe nume Saul. Graţie lui avem astăzi un Iubit Conducător celest care ne vrea binele cu orice preţ, şi care pe pământ ne-a lăsat preaiubita sa academiciană cu tradiţie, o păpuşă gonflabilă a găurilor strâmte, manevrată cu înţelepciune de un mafiot cocalarist îmbrăcat în alb şi evident scârbit de ideea că există ceva mai important decât Secretarul General din Cer, şi anume pizda. Este oare această ideologie paranoică suficientă pentru a desfiinţa arta şi mult-hulita pornografie, ca lipsite de orice merit? Este oare frica şi laşitatea celor slabi de înger atât de monstruoasă în expansiunea sa tumorală încât să acopere lumina care se naşte în mintea celor liberi şi puternici, poate umbra închinătorului eviscerat să întunece lumina ochilor care au văzut înlăuntrul lor golul vidului cosmic? Poate servitorul să ordone celui care este stăpânul propriului său cuget? Este pornografia inferioară şi obscenă în opoziţie cu violul spiritual al salvatorului care, zâmbind, penetrează inima celui ce acceptă să îşi plece sufletul în patru labe?

Falusul nu este nici pe departe despre excepţionalismul genului masculin, ci el aduce aminte de creativitatea apărută în lume ca rezultat al reproducerii sexuate. Religia şi morala sunt rezultate ale organismelor avansate apărute prin recombinări genetice, aşa că domnul Niţă ar trebui să arate mai mult respect faţă de falus, pentru că acesta simbolizează tot ceea ce s-a întâmplat în trecutul său biologic pentru ca dânsul(în calitate de homo sapiens sapiens) să poată fi capabil în ziua de azi să ştie ce e aia pornografie, să creadă în Dumnezeu, să citeze din sclavul autocolonizat care a primit numele Liiceanu de la cei care l-au avut în proprietate pentru 18 ani din viaţă, şi altele.

Ca un fapt divers de încheiere, campania de tricouri a avut zero succes în lumea heteronomică – aşa cum probabil îşi doreau toţi duşmanii mei ideologici, amintiţi aici sau în alte părţi. În schimb am avut parte de multă simpatie din partea gaylor umani, ceea ce mă duce cu gândul la o parafrazare a Salvatorului Nostru Extraterestru: un gay în raiul gay face mai mult decât o mie de hetero în raiul hetero.

Tweet about this on TwitterShare on RedditShare on FacebookShare on TumblrEmail this to someoneShare on LinkedInDigg thisShare on Google+Pin on PinterestShare on StumbleUpon

About the author

nicu

cofetăria ABC de la Ciucaş,
Berăria Aurora,
oglinzi pe pereţi şi amandine frecate cu mănuşi din polietilenă,
miros de cauciuc, fier beton abandonat, comicsuri ungureşti cu transformers,
reviste porno în jungla de la Mărzescu.

Permanent link to this article: http://comixuri.ro/adevar-stiintific/evanghelia-prescurtata-a-lui-phalus/

1 comment

  1. Adrian Barbu

    Mi-ai amintit oarecum de apologia falusului (sinceră, sănătoasă și politic-incorectă) făcută de Cyrano de Bergerac în Statele Lunii și Statele Soarelui. Merită citită, cu atât mai mult cu cât autorul nu mai poate fi invitat în România ca pornograf.
    Pe de altă parte, pudibonderia este adânc înrădăcinată în mentalitatea occidental-europeană și nu va dispărea curând. Suntem și rămânem mult în urma „înapoiaților” din India, care venerează falusul în mod natural, ca pe ceva natural, discret și fără ostentație (face parte din atitudinea lor firească de a venera viața în toata aspectele ei).
    De fapt, una din caracteristicile deranjante atribuite pornografiei este tocmai ostentația, de obicei suficient de flagrantă încât să estompeze și să arunce în planul secund îndrăzneala de a ataca un tabu (deși, la urma urmei, îndrăzneala fără ostentație și provocare are toate șansele de a trece neobservată).

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

NU ESHTI ROBOT * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

Follow

Get every new post delivered to your Inbox

Join other followers